joi, 16 ianuarie 2014

Lupta dintre bine și rău?!

Lupta dintre minte și inimă

Lupta dintre bine și rău?!


     Greșesc sau nu, în fiecare bărbat din lumea aceasta se produce o bătălie între ceea ce SUNTEM și ceea ce VREM SĂ FIM. O bătălie care ne macină încă din copilărie, însă cei care învață să o stăpânească dețin cheia spre fericire și succes! Este vorba de gândurile care ne fac să fim ceea ce suntem, cum să acționăm, dar și sentimentele care ne acaparează și care ne fac uneori să uităm de gânduri. Totuși, oare cum putem stăpâni cele două?! Sincer, nu știu, sunt puțini care fac asta și cred că acei sunt cei mai puternici bărbați de pe pământ, însă care sunt nefericiți. Părerea mea este că, trebuie să suferi din dragoste de prea multe ori ca să poți să-ți cunoști fiecare secret din viață și din suflet, însă lăsând superficialitatea la o parte, cred că lupta dintre cele două nu trebuie ținută în frâu, ci trebuie echilibrată în așa fel încât să ne dorim să fim mult mai buni decât suntem deja.
       Pentru fetele care citesc acest blog, să știți că și noi avem dificultăți după despărțiri și..chiar dacă nu arătăm..și noi suferim! Doar că mama natură ne-a înzestrat cu o parte a creierului uman care nu prea știe cum să arate că iubește, știe să arate doar că rănește și că e mai puternică decât orice lege de pe acest pământ! Așadar, nu ne condamnați că nu prea ne pare rău după fostele iubiri, nouă ne pasă de voi, doar că reușim să trecem peste din dorința de a arăta că suntem sexul forte, dacă sexul frumos nu putem fi! 
       Așa cum afirmam mai devreme, în fiecare dintre noi este o bătălie, oare să o înșel să-mi demonstrez mie că pot? Oare să rămân fidel chiar dacă nu sunt mulțumit de relație? Ei bine, 3 miliarde jumătate de bărbați din această lume, da, băieți, scuze că vă dezamăgesc, dar femeile sunt mai numeroase decât noi, toți am trecut măcar o dată prin asemenea întrebări. Această luptă zilnică din mintea și din sufletul nostru ne definesc ca bărbați. Sincer, astăzi nu vreau să povestesc din prisma mea, ci din prisma tuturor, putem să iubim și noi din toată ființa noastră, uneori demonstrăm asta cum trebuie, cui trebuie, când trebuie, însă de foarte multe ori o dăm în bară.. Fetelor, vă rugăm să ne înțelegeți, de tineri vrem să avem multe iubite și ne gândim cum să facem să le avem pe toate, dar nu ne gândim niciodată cum ar fi să avem doar una singură, pentru că nu ne stă în fine.
     În încheiere, aș vrea să adaug o frază văzută pe FB la un amic de-al meu : „Se zice că dragostea vine din cele mai neașteptate locuri, dar ce se întâmplă atunci când tu ai sentimente pentru cei ce s-ar aștepta mai puțin?” temă de gândire pentru data viitoare în care voi povesti cum e să iubești pe ascuns o persoană care nu te suportă deloc sau care nici nu are cea mai vagă idee că ar putea ține la tine. 
   Deci, băieți, haideți să cucerim inima când trebuie și mintea când trebuie, să le îmbinăm pe amândouă să demonstrăm fetelor că putem fi și altceva decât „sexul urât” și să le demonstrăm că fără noi nu pot. Iubirea este dificilă și pentru noi, chiar dacă suntem simpli, din păcate, despărțirile ne fac mai reci și ne cerem scuze în fața tuturor femeilor că suntem așa, dar...datorită vouă! 
O ZI FRUMOASĂ!
     

Un comentariu: